De profundis: Eseu

Scrisă în închisoare, De profundis e o epistolă către lordul Alfred Douglas, prietenul şi iubitul lui Oscar Wilde timp de trei ani. Legătura lor, condamnată de morala şi legile vremii, îl adusese pe autor după gratii în 1895, pentru doi ani de muncă silnică. Aceste pagini intense sunt deopotrivă retrospectiva amară a unei poveşti de dragoste eşuate şi o căutare spirituală care începe cu suferinţa şi penitenţa.

„Stând aici, în această celulă întunecoasă, în haine de osândit, un om dezonorat şi distrus, mă învinuiesc. În nopţile tulburi şi agitate de nelinişte, în zilele lungi şi monotone de suferinţă, pe mine mă învinuiesc. Mă învinuiesc că am permis unei prietenii neintelectuale, o prietenie al cărei scop primar nu era crearea şi contemplarea lucrurilor frumoase, să-mi domine complet viaţa. De la bun început a fost o distanţă prea mare între noi... Nu ţi-ai dat seama că un artist, şi mai ales un artist cum sunt eu, adică unul pentru care calitatea operelor depinde de intensificarea personalităţii, are nevoie pentru dezvoltarea artei sale de compania ideilor, de o atmosferă intelectuală, de linişte, pace şi solitudine.“ (Oscar WILDE)

„Are adâncimea, onestitatea şi stilul autentic ale unui mare autor.“ (W.H. AUDEN)

Citeşte câteva pagini

Teodor Baconschi, „Oscar Wilde, proscrisul mântui“ (22, octombrie 2014)

Adina Diniţoiu, „De la hedonism la experimentarea suferinţei“ (Bookaholic.ro, octombrie 2014)