Disonanța cognitivă: Noi perspective asupra unei teorii fundamentale pentru psihologie

Ce procese mentale au loc atunci când o persoană știe că face ceva nesănătos? Ce se intâmplă cu o persoană onestă care spune o „minciună nevinovată"? Daca trebuie să alegem între două variante la fel de atrăgătoare, cum se schimbă modul în care judecăm valoarea opțiunilor după ce alegerea a fost făcută? În 1954 Leon Festinger a formulat teoria disonanței cognitive pentru a descrie fenomenul psihic care apare în astfel de situații.În anii care au urmat, disonanța cognitivă a devenit un pilon central al psihologiei. Volumul de față cuprinde atat prima formulare a teoriei disonanței cognitive și comentariile lui Festinger la 30 de ani de la lansarea acestei teorii, cât și o serie de idei și studii ingenioase ale unui colectiv de cercetători din Canada, Franța, Japonia și Statele Unite, a căror intenție comună a fost înțelegerea mai profundă a fenomenului de disonanță cognitivă și a legaturilor sale cu procesele motivaționale.

Eddie Harmon-Jones este profesor de psihologie la University of New South Wales. Cercetările sale se centrează pe studiul emoției și motivației, implicarea lor în procesele sociale și cognitive și substratul lor fiziologic. A scris peste 200 de articole pe această temă.


În timpul scurs de la prezentarea sa de către Festinger, acum mai bine de șaizeci de ani, teoria disonanței cognitive a continuat să genereze cercetări, revizuiri și controverse. Unul dintre motivele pentru care teoria a fost atât de productivă este că ea a fost enunțată în termeni generali și abstracți. Ca urmare, poate fi aplicată unei palete largi de teme din psihologie care implică interacțiunea dintre cogniție, motivație și emoție. O persoană poate avea cogniții despre comportamente, percepții, atitudini, convingeri și sentimente. Cognițiile pot fi despre sine, despre o altă persoană, despre un grup sau elemente din mediu. Teoria este relevantă pentru multe subiecte diferite, nu doar pentru unul.
Eddie Harmon‑Jones și Judson Mills