Ela cea fără de cuvinte

Nu a existat un moment anume în care s-a născut „Ela”. Ea a crescut încet, în timp, și s-a așezat într-o poveste. O poveste despre iubire, despre zgomotul lumii de azi, despre toleranță, despre curajul și împăcarea de a fi altfel, despre lumile noastre interioare, bogate și prețioase. Este o lecție despre felul în care cuvintele pot să nască lumi, dar pot și să rănească. (Victoria Pătrașcu)

Ela era mută. Aşa zicea toată lumea care o cunoştea. Toţi credeau că este mută pentru că din gura ei nu se auzise niciodată vreun sunet. Nici un cuvânt nu-şi luase zborul de pe buzele ei şi nici o şoaptă cât de mică nu mângâiase auzul părinţilor.
Doctorii care o vãzuseră dăduseră neputincioşi din umeri. Ela era sănătoasă, dar, cu toate astea, nu vorbea. Nu vorbea şi basta. Şi nimeni nu ştia de ce.
— De ce oare nu vorbeşte? întreba tata gânditor. Ne aude, ne înţelege...
— O să vorbească într-o zi... Sunt sigură...