Eu o să vorbeşte drăguţ cândva

Eu o să vorbește drăguț cândva este împărțită în două părți. Prima conține treisprezece eseuri în care autorul vorbește despre copilăria petrecută în suburbiile din Raleigh, Carolina de Nord, despre familie și despre diverse slujbe pe care le-a avut în New York, una mai bizară decât cealaltă. Sedaris povestește, de exemplu, despre Paul – fratele său cu o gură spurcată, dar cu o inimă mare –, despre Amy – sora sa cu o pasiune care, spune autorul, a degenerat de-a lungul timpului în ceva ce aducea foarte bine cu o tulburare de identitate – sau despre tatăl lor, Lou Sedaris, un inginer cu o minte sclipitoare, dar cu care niciunul dintre cei șase copii nu pare să aibă vreun interes comun. 
În cea de-a doua parte, intitulată Deux, Sedaris scrie despre mutarea în Franța împreună cu partenerul său Hugh, despre tentativele de a învăța franceza, dar și despre modul în care ajunsese să vorbească această limbă, „unul deloc complicat, care presupune să zbieri în engleză din toți rărunchii, la fel cum ai zbiera la o persoană surdă sau la un câine pe care credeai că-l dresasei să nu se mai urce pe canapea”. 


Haios și pătrunzător... Poate că domnul Sedaris nu vorbește drăguţ, dar scrie cu mult umor. Robert J. Hughes, Wall Street Journal 

Sedaris are un talent aparte: acela de a trece iar și iar prin cele mai ciudate situații și întâmplări. Cartea este incisivă și spirituală. Te face să râzi cu lacrimi și se termină prea repede. Chris Barsanti, Book 

Geniul lui David Sedaris constă în abilitatea sa de a vorbi cu atât de mult umor despre orice banalitate a vieții de zi cu zi. Daphne Evistar, Christian Science Monitor 

Când râzi cu David Sedaris, ceea ce ești nevoit să faci la fiecare paragraf, te eliberezi. Viața de zi cu zi este plină de umilințe mici și capcane, pe care încercăm să le ignorăm. Doar ne sunt suficiente marile pierderi! Sedaris însă face exact opusul. Ia aceste umilințe mici – o șefă care-l roagă să prindă un papagal, un student care râde de el cu lacrimi când află ce salariu are, un rahat pe care-l găsește într-o toaletă și care speră să nu-i fie atribuit – și le îngăduie să se desfășoare până când rușinea devine ridicolă și se transformă în râs. Sedaris nu este un scriitor minunat doar pentru că se pricepe să transforme banalul vieții în comedie; este un scriitor minunat pentru că știe că, dacă ne permitem să analizăm iluzia că vom câștiga fiecare bătălie a vieții, vom vedea ridicolul acestui plan. Și vom râde de noi. Și va fi mai bine. Cristian Lupșa, editor DoR (Decât o Revistă)