Fetița și ploaia

Ploaie, vrei să ne jucăm? Eu alerg după tine și tu alergi după mine!

O fetiță ar vrea să se joace, dar strada e pustie. Ceilalți copii poate că sunt ținuți în casă pentru că, pe cerul de vară, soarele a dispărut și norii se tot adună. O să vină ploaia, firește. Cum să te mai joci afară? Dar e de ajuns o picătură – plici! – pentru ca joaca să înceapă. Cum să nu țopăi într-o băltoacă, dacă ea singură ți-a ieșit în cale?

Ploaia devine un personaj – e vie și se copilărește în această carte în care Milena Lukešová și Jan Kudláček (doi autori de cărți pentru copii foarte cunoscuți în Cehia și publicați acum pentru prima dată în România) ne invită să ne gândim la valoarea lucrurilor simple, la bucuria pe care o putem găsi în cele mai banale împrejurări.

Emoția nu lipsește – ploaia căutând-o pe fetiță într-o mare de umbrele indiferente sau revărsarea de culori de la final, când textul se transformă în poezie, descriind renașterea lumii în lumina soarelui ieșit dintre nori, ne poartă dincolo de desfășurarea aparent simplă a poveștii. Mesajul e subtil și e, de fapt, o invitație. Ce-ar fi să ne copilărim din când în când?

Și, dragi părinți, stați liniștiți: fetița din carte s-a dus în casă ca să-și ia pelerina de ploaie și cizmele de cauciuc. Nu că i-ar fi fost neapărat necesare.

 

Dintr-odată, fetița a văzut totul
în albastru, în mov,
în galben, în verde
și cine mai știe cum
atunci când,
sub strălucirea curcubeului,
a plouat peste copaci,
peste flori,
peste broscuță,
peste fetiță.