Intimitate zbuciumată

Zbuciumul dintr-o relație de cuplu este un subiect complicat, însă reprezintă cheia spre fericire. E valabil pentru noi toți și poate dura toată viața.

Să fii intim cu cineva înseamnă să fii încrezător și vulnerabil (trăsături foarte diferite de abilitățile de supraviețuire învățate în copilărie de unii dintre noi). Așadar, e momentul să clarifici lucrurile: Ce mituri îți bântuie prin minte? Care comportamente îți sabotează relația? Ai șanse reale de a-ți clădi un viitor benefic alături de actualul partener? Și ce poți face, pentru a avea o relație de cuplu sănătoasă?

Cartea de față e un bun punct de plecare, dacă vrei să găsești răspunsul la asemenea întrebări.

„Tatăl meu era alcoolic. Iar eu am avut o copilărie zbuciumată. Rușinea și vinovăția de demult, îmbătate pe atunci de frică și anxietate, sunt trăiri pe care nu am cum să le uit vreodată. Și chiar dacă nu am devenit la rândul meu alcoolic, toată viața m-am aflat în căutarea a ceva «din afara mea», pentru a stinge nevoia mistuitoare de alinare sufletească și de validare emoțională. Chiar și acum, îmi este uneori greu să potolesc focul îngrijorărilor și îndoielilor care mă bântuie.

Cred că nu există adult în România zilelor noastre care – sub o formă sau alta – să nu fi fost afectat, la un moment dat în viață, de consumul de alcool. Indiferent că ne referim la un partener, un părinte sau la propria dependență (ori la cum au fost influențați partenerii de viață, prietenii sau colegii noștri de consumul de alcool al cuiva drag). Alcoolul este bine infiltrat în diferitele straturi ale culturii, în sistemul relațional și în psihologia noastră.

Dependenții de substanțe sunt adesea privați de respectul, compasiunea și empatia celor din jur; și nici în sinea lor nu le găsesc. Dar la fel de sărăciți sunt și copiii crescuți de părinți sau alți adulți disfuncționali. Astfel, ei ajung oameni cărora le este teamă să trăiască, să iubească și, inevitabil, se confruntă cu dramele strămoșilor lor.

Ca psiholog specializat în dinamica vieții de familie și de cuplu, am ajuns la concluzia solid verificată că nicio persoană nu se poate împăca cu sine fără să-și privească, înțeleagă și accepte partea întunecată. Iar pentru noi, toți cei care am crescut în medii disfuncționale, această parte întunecată se referă și la familie. Pentru că, fără să vrem și fără să conștientizăm, în lipsa unei reale acceptări de sine, ajungem să repunem în scenă drama copilăriei și, astfel, transmitem mai departe traumele, de la o generație la alta.

Eliberarea vine din asumarea legendei personale (cu toate imperfecțiunile ei). Să ne acceptăm propria vulnerabilitate (cu toate dificultățile ei) și – ghidați de descoperirile făcute de Janet G. Woititz în munca ei cu adulții crescuți în familii de alcoolici – să ne luptăm pentru propria intimitate, renunțând la zbucium.“  – Gáspár György, psiholog și autor al cărților Copilul invizibil și Revoluția iubirii