Micul nor

În toate cărțile sale, Eric Carle reușește într-un mod remarcabil să creeze povești pornind de la felul cum văd copii lumea. Micul Nor nu e decât un copil pus pe joacă. Ce-ar fi să zboare pe aici? Sau pe dincolo? Sau peste casele acelea? Ce-ar fi să se transforme într-un avion? Sau într-un copac? Și cum fac oare norii cei mari să plouă?

Ca și alte minunate cărți-jucărie de Eric Carle, „Micul Nor” are curajul de-a propune un mesaj simplu, aparent fără nici o încărcătură „educativă” - copiii nu vor învăța nimic concret, măsurabil, așa cum cer părinților unele teorii ale educației care aduc mai mult cu niște dogme severe. Ce-ar fi să-i eliberăm din când în când pe copii de activități, proiecte, teme peste teme, cursuri, examene, meditații, concursuri și să-i lăsăm o vreme să nu facă nimic altceva decât să urmărească norii de pe cer? Ca să-și poată lua zborul, copiii trebuie să viseze.