Nopți albastre

„Sfâșietoare... O meditație melancolică asupra morții și timpului." Michiko Kakutani

În Nopți albastre, Joan Didion încearcă să asimileze și să se împace cu moartea prematură a propriei fiice, Quintana. Văzut și ca un text-companion pentru Anul gândirii magice, Nopți albastre este cu mult mai mult de atât: Didion așază moartea fiicei în contextul propriei îmbătrâniri, în cel al morții soțului, și încearcă să conjure spiritul celei dragi prin punerea în scenă a unui amalgam de amintiri, de frânturi de memorie. Rezultatul nu este însă obținerea unei înțelepciuni sobre,ci, din contră, o răscolitoare meditație asupra fragilității ființei umane.

„Un text incantatoriu... O scrisoare de condoleanțe adresată omenirii, despre realitățile dureroase ale condiției umane." The Washington Post

„Un discurs frumos, dureros, polifonic... Ceea ce la suprafață pare o poveste elegantă, inteligentă, plină de emoție și de precizie despre pierderea unui copil preaiubit este de fapt o privire elegantă, inteligentă, plină de emoție și de precizie aruncată în hău, o carte care ne obligă să înțelegem, să recunoaștem că nu există pregătire pentru tragedie, nici protecție în fața ei, așadar, nici consolare." The New York Review of Books

„Profundă și emoționantă... Cartea aceasta este mai mult decât orice o meditație asupra mortalității." San Francisco Chronicle

„Pentru aceia, foarte mulți, dintre noi care o prețuiesc pe Joan Didion, care nu se satură niciodată de vocea ei și de imaginea ei sclipitoare, fragilă, plină de curaj, Nopți albastre e un adevărat cadou." Newsday