Pasari Migratoare

Migratory Birds. Poems

This book is in Romanian. It is a poetry volume by Veronica Stănei Macoveanu, an important Romanian poet.

Veronica Stănei Macoveanu are o voce lirică distinctă, cu o viziune filosofică personală ce integrează Omul In Univers. Prin această integrare, se armonizează vibraţia telurică, limitată In timp şi spaţiu a fiinţelor („păsări Incarcerate de zbor") cu dimensiunea spirituală, misterioasă şi neIngrădită, care ne redă divinităţii. In poezia sa, „efemerul şi eternul" se caută şi se Impletesc Intr-o permanentă Incleştare („zbatere," cum o numeşte poeta), IngemănAndu-se printr-„o lacrimă de penitenţă."
In volumul de faţă, Păsări migratoare, poeta trăieşte durerea visurilor neImplinite, a proiecţiilor mentale nematerializate, a iubirii - anotimp irepetabil, care, odată manifestat, rămAne suspendat In amintire, Intr-un etern al sufletului, simbol al melancoliei, „frumuseţea rodului toamnei." Insă această durere şi melancolie se echilibrează prin puterea credinţei, poeta fiind convinsă că tot ceea ce este lumesc are şi o aură divină şi, chiar şi atunci cAnd „Dumnezeu uită să-şi mai mAngAie fiii," există o ieşire din zbuciumul lumesc.
Dumnezeu şi Iubirea superioară sunt şi In acest volum, ca In cea mai mare parte a creaţiei poetei, datele fundamentale ale existenţei, manifestarea superioară a Universului. Eul liric vede totul ca pe o explozie a Iubirii, ce Infrumuseţează viaţa, iubirea fiind „transfuzie de sAnge divin."
O altă entitate ce străbate orizontul liric al Veronicăi Stănei Macoveanu este Lumina. Văzută ca „mierea divină," lumina este dovada prezenţei permanente a lui Dumnezeu printre oameni, este manifestarea plenară a ocrotirii dumnezeieşti de care se bucură omenirea. Lumina este o prezenţă atAt In afara noastră, cAt şi In interior, forma spirituală şi cea materială a luminii formAnd un tot indisolubil. In acest fel, opusul luminii nu este Intunericul, ci necunoscutul (v. poezia „Comorile Infloresc nemuritoare").
De multe ori, In versurile poetei se simte un fel de naivitate, care este aura bunătăţii şi a toleranţei, a căldurii sufleteşti de care sunt Imbibate versurile. Un exemplu: „Să cer iertare? / Să cer iertare pentru că-i iubesc? / Că iubesc omenirea cea plină de păcate, / cea plină de greşeli." Este forma pe care o Imbracă dragostea faţă de semeni a acestei poete de mari profunzimi, Inţelegerea faţă de slăbiciunile fiinţei umane şi faţă de greşelile pe care omul le face In nevoia lui disperată de echilibru şi de divinitate.

Vasile Poenaru