Promite-mi, tată!

În noiembrie 2014, treisprezece membri din familia Biden se reunesc la Nantucket, pentru Ziua Recunoștinței, un obicei cu o tradiție de patruzeci de ani; singura lor rutină, pe fondul unei vieți agitate, supralicitate și mereu în văzul lumii. Sărbătoarea constituia un moment real de răgaz, de apropiere și de reflecție legat de întâmplările de peste an, dar și de ce le putea rezerva viitorul. Anul acela era însă diferit de toți cei anteriori. Cu cincisprezece luni în urmă, Beau, fiul cel mare al lui Joe și Jill Biden, fusese diagnosticat cu o tumoare malignă pe creier și nimeni nu știa cât va mai trăi. „Promite-mi, tată!“, așa i-a spus Beau tatălui său. „Dă-mi cuvântul tău că, indiferent de ce o să se întâmple, vei fi în regulă.“ Iar Joe Biden i-a promis!

Promite-mi, tată! este o carte ce trece în revistă anul care a urmat după aceea: cel mai important și mai provocator din viața și din cariera extraordinară a lui Biden. În calitate de vicepreședinte, acesta a străbătut, în perioada respectivă, sute de mii de kilometri din întreaga lume, pentru a gestiona crizele din Ucraina, America Centrală și Irak. Când a fost sunat de la New York, sau de la Capiton Hill, ori de la Kiev sau Bagdad – „Joe, am nevoie să mă ajuți!“ –, a răspuns mereu la apel! Vreme de douăsprezece luni, în timp ce Beau s-a luptat pentru viața lui – pierzând, în cele din urmă, bătălia –, vicepreședintele a căutat să mențină în echilibru dubla necesitate de-a respecta atât responsabilitățile față de țară, cât și pe cele față de familia sa. Și asta în timp ce lumea îl chestiona insistent cu privire la eventuala sa candidatură la președinție, în 2016.

Anul respectiv i-a adus adevărate succese și împliniri, dar și o durere de neimaginat. În cele mai grele momente însă, Biden s-a putut sprijini pe forța legăturilor sale solide cu familia, pe credința lui și pe prietenia tot mai profundă cu Barack Obama, din Biroul Oval.

Prin scriitura intensă și imperioasă, Joe Biden îi face pe cititori să simtă, alături de el, stringența momentelor, să aibă experiența zilelor în care s-a simțit incapabil să meargă înainte, dar și a zilelor în care i-a fost clar că nu-și permitea să se oprească din asta. Această carte e scrisă de un președinte, dar, totodată, și de un tată, bunic, prieten și soț. Este o relatare despre modul în care ne susțin familia și prietenii și despre faptul că speranța, scopul și acțiunea ne ajută să integrăm durerea unei pierderi personale, în lumina unui nou viitor.