Puzzle cu pețitoare

"E de remarcat detenta narativă erudită, tipică autoarei, precum și enorma plăcere, similară cu a unui Pygmalion, de a construi tramă, de a pune carne pe oasele poveștii, de a o scoate la plimbare printr-un București care miroase a tei și a liliac. Cartea aceasta, prin care se aud mixaje subtile de Cat Stevens și Radiohead, prin care trec oameni definiți sinestezic, croiți din sincretisme și veridicități delicioase, se plăsmuiește în jurul unei cereri în căsătorie care, dincolo de piesele de puzzle din care ia formă intriga, își invită cititorii să circule nestingheriți prin literatura lumii, să examineze motive și procedee deghizate în subiecte de conversații, să disece mitologii fascinante cu ochiul unui detectiv lingvistic predispus ludicului. Ce urmează e o probă de excelență auctorială și de apetit epic – o șampanie romanescă savuroasă până la ultima picătură." Ioana Bâldea Constantinescu, jurnalistă

"Puzzle cu pețitoare este al doilea roman al Oharei Donovetsky, după Casting pentru ursitoare (2018), și el continuă linia tematică a celui dintâi: prietenia feminină (văzută ca un soi de confrerie secretă a personajelor feminine: Mira, Lenca, Ava, naratoarea sunt femei excentrice, pasionate de tot ce e irațional și ocult), explorarea psihologiei umane (în speță feminine) – cu accent, în acest roman, pe maladiile psihice. Așadar, femei interesante, femei stranii, femei excentrice, legate prin pasiuni comune și fire nevăzute. Ohara Donovetsky reușește de minune să creeze suspans, captându-și cititorul până la ultimul rând și livrându-ne o proză cu puternice note eliadești, la marginea straniului și a fantasticului." Adina Dinițoiu, jurnalistă

„A fost odată, ca de atâtea ori, că nici nu poate omul să le numere, nu sunt atâția oameni pe Pământ, iar aici îi țin minte și-i țin în suflet pe toți cei care au fost, dintru-nceputuri, a fost, dară, odată un cerc de sare mare. Și cercul era mare, și sarea era mare, și poate că era chiar născută-n vreo mare. Și-n cercul ăla trăia povestea. Trăia, adică meșterea la oameni. Îi făcea din descântec și din miere cu fermecătură, din coji de portocale zaharisite și din praful de culoarea rodiei al deșertului în care cândva nabateenii au ridicat din cunoscutul și, poate mai mult, din necunoscutul lor cetatea Petra. Povestea își ducea mileniile între singurătate și însingurare și, pentru că nu e ușor să știi care-i una și care-i alta, s-a apucat să facă oameni și le-a pus în mintea din spatele minții, în gândul din spatele gândului, de cuvânt n-am zis nimic și nici nu zic, și-n sufletul din fața sufletului credința că ei o fac pe ea. Așa se face că oamenii reușesc să(-și) supraviețuiască până în zilele noastre și, doar pentru că își duc viețile în acest cocon din flori de fum, vor trăi neapărat și mai departe. Legănându-se pe pânza de păianjen a convingerii că ei creează povești, pendulând între hotarele știutului și ale neștiutului, căutând porțile dezlegării. Ohara Donovetsky este aici însăși povestea. O poveste cu oglinzi curgătoare și fremătânde, în care te găsești de fiecare dată altcineva. Așa, ca-n viață. Ohara, această Șeherezadă și Duniazadă deopotrivă, dând omenescului ofrande parfumate." Ana Barton, scriitoare

"Dacă m-ar întreba cineva ce se întâmplă în romanul Oharei Donovetsky, aș spune că se întâmplă o prietenie. Dar aș simți nevoia să adaug imediat după aceea: se mai întâmplă și un dialog perpetuu într-un soi de oglindă literară, în care femeile s-ar putea privi cu rândul. Și apoi: se mai întâmplă și o alienare. O scobire de emoții din prea multă sensibilitate. Ohara privește trauma într-un fel care nu seamănă deloc cu tristețea. O privește detașat, fără să fie impersonal, o privește cultural, fără să fie pretențios, o privește masculin, fără să fie dur – și asta, culmea, într-o carte cu și despre femei. Romanul ei se țese într-o broderie de idei așezată în multe straturi de pe care aluneci fără să știi, până în abisurile insondabile ale sufletului pierdut (regăsit?) al Avei. Te însoțesc personaje din alt roman, din altă prietenie, și de aceea poți parcurge mai ușor acest drum complicat ca un labirint, un „puzzle", cum zice chiar autoarea, un drum unde, pentru fiecare etapă, primești indicii sub formă de motto, care de care mai surprinzătoare. Mi-o închipui pe Ohara scriind acest roman. L-a zămislit, probabil, dintr-o singură bucată de stâncă, atât e de solid și de maiestuos, atât îi este dantelăria de tandră." Mihaela Apetrei, scriitoare