The Boy in the Striped Pyjamas: NHB Modern Plays

Gabriel Marculesteanu a dat nota:

N-aș putea să spun despre „Băiatul cu pijamale în dungi” decât că m-a surprins și m-a răscolit. Deși citisem și alte cărți cu acțiunea plasată în aceeași perioadă din istorie, relatarea pe care o reușește John Boyne, prin ochii copilului Bruno, schimbă total perspectiva. Toate acțiunile, întrebările și frământările pe care Bruno le are sunt dominate de sinceritate, umanitate, puritate. Lectura este pe cât de ușoară – din punct de vedere al limbajului și al complexității frazelor, pe atât de grea dacă ne raportăm la întâmplarea în sine, la situațiile și scurtele descrieri inserate în text. Cumva am remarcat un paradox. Numărul de pagini o recomandă ca fiind o carte subțire, ușor de citit, care în câteva ore ar trebui să fie gata. Am simțit nevoia, însă, să mă mai opresc pe parcurs. Am avut momente în care aș fi vrut să le pot spune câte ceva unor personaje, să le deschid ochii, să îi atenționez. Povestea micuțului Bruno, un băiat de nouă ani, începe în Berlin, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Bruno este dornic să își facă prieteni, să se distreze, însă este tulburat, încă din începutul cărții, de o întâmplare majoră care apare în viața lui. Fără drept de apel, împreună cu sora lui și cu părinții, este nevoit să se mute din frumoasa casă cu etaj de la oraș undeva „la țară”. Motivul mutării lor este de fapt promovarea tatălui său, ofițer în armata nazistă, într-o poziție superioară ce necesita ca el să locuiască în altă parte – lângă tabăra Out-With. În timpul unei explorări a zonei, Bruno îl întâlnește pe Shmuel, un băiețel apropiat de vârsta lui, dar care se afla de partea cealaltă a gardului „fermei”. Întâlnirea dintre aceștia este interesant prezentată în carte. Bruno ajunge la gardul taberei Out-With, exact acolo unde îi era interzisă orice fel de explorare și vede un punct îndepărtat, un punct „care între timp devenise o pată, apoi se transformă într-un strop. Și în curând după aceea, stropul deveni o siluetă. După care, cân Bruno se apropie și mai mult, văzu că nu era nici punct, nici pată, nici strop, nici siluetă, ci o făptură. De fapt, era un băiat.”. Relația care se construiește între cei doi este dovada clară că granița dintre a fi bun și a fi rău este subțire, însă cu toții putem fi în partea pozitivă. Mai mult, indiferent de perioada în care are loc acțiunea, rasismul nu își are locul acolo, iar copiii își oferă încrederea necondiționat. Cartea este o lecție despre umanitate, lipsa barierelor sociale sau etnice, sinceritate și inocență. M-a făcut să mă gândesc că toleranța și bunătatea ar trebui să fie de fapt armele societății. O lume guvernată de cele două elemente ar fi putut fi, poate, o lume fără războaie. Nu am putut să nu mă gândesc la asta.